Un locuitor al Capitalei în vârstă de 36 ani, anterior condamnat pentru infracţiuni patrimoniale, este cercetat penal de către poliţiştii sectorului Centru ai Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, fiind bănuit de furt din gospodăria unei femei. Potrivit victimei, pătrunderea în debaraua casei ar fi avut loc în noaptea spre 10 februarie curent, de unde i-a fost sustras un aparat de spălat cu presiune Karcher, în valoare de 5 000 ei, precum şi alte bunuri materiale depozitate în valoare de peste 3 000 lei.
În urma măsurilor speciale de investigaţii şi urmărire penală poliţiştii au acumulat probe, care ar demonstra complicitatea acestuia în acest caz. Astfel, fiind autorizate percheziţii le domiciliul lui, forţele de ordine au depistat lucrurile declarate furate de către proprietară, precum şi ale bunuri a căror provenienţă n-a putut-o demonstra. Respectiv toate probele delicte au fost ridicate, iar bănuitul escortat la Inspectorat pentru audieri conform procedurii.
Conform informaţiilor preliminare constatate individul ar mai fi fost implicat şi în alte cazuri analogice înregistrate pe teritoriul Capitalei.
În acest context a fost iniţiată pentru furt iar bănuitul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 13 000 lei la 27 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 4 ani.
Poliţia Capitalei recomandă şi solicită cetăţenilor următoarele:
- Dacă plecaţi de acasă până la vecin sau lipsiţi pentru puţin timp – nu lăsaţi uşa neîncuiată;
- Asiguraţi-vă ca uşa principală de acces în locuinţă să fie încuiată peste noapte;
- Fiţi atenţi ca în orice împrejurare să nu vi se fure cheile sau să le pierdeţi. Daca totuşi vi s-a întâmplat – schimbaţi imediat lacătul uşii;
- Nu credeţi persoanele care încearcă să vă vândă bunuri (veselă, detergenţi, bijuterii, etc). Aceştia vă pot distrage atenţia cu scopul de a fura;
- Pentru proprietarii apartamentelor situate la parter se recomandă a nu lăsa pe timpul nopţii geamul de la baie deschis. Montaţi grilaj sau sistem de alarmă la ferestrele care sunt expuse pericolului de escaladare;
- În cazul când plecaţi în concediu sau weekend, apelaţi la o cunoştinţă sau vecin de încredere să vă supravegheze locuinţa. Lăsaţi acestuia un număr de telefon la care puteţi fi de găsit.
Dina Roșca