Moldova a preluat președinția de la Grecia! Vezi ce instituție din țară are această onoare
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a preluat președinția Consiliului de Afaceri al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră (CA OCEMN) în cadrul reuniunii Consiliului de Directori al CA OCEMN, ce se desfășoară astăzi în orașul Salonic, Grecia.
Vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie, Vladimir Didilică, a declarat în cadrul evenimentului că prioritățile președinției CCI a RM sunt intensificarea activității CA OCEMN în promovarea potențialului de export prin diversificarea geografiei exporturilor și creșterea competitivității produselor din statele OCEMN atât pe piețele țărilor membre, cât și pe terțe piețe. În acest sens, Moldova își propune dezvoltarea și promovarea brandurilor naționale din țările membre ale OCEMN ca instrument de stimulare a exporturilor.
În context, vicepreședintele CCI a invitat partenerii din OCEMN să participe cu un stand informațional la evenimentele din cadrul expoziției naționale ”Fabricat în Moldova”, inclusiv la decernarea premiilor în concursul „Marca comercială a anului”, alte evenimente dedicate, ce vor avea loc la finele lunii ianuarie 2015.
Totodată, Republica Moldova își propune să beneficieze din plin de caracterul aplicativ al organizației în vederea dezvoltării unor inițiative și proiecte comune prin aplicarea la programele relevante ale Uniunii Europene ce stimulează politicile de industrializare, inclusiv transferul tehnologic și inovarea, economia verde ș.a.
Un alt subiect prioritar pe agenda președinției CCI a RM la CA OCEMN este educația vocațională și adaptarea curiculei la necesitățile pieței muncii. Astfel, în comun cu Secretariatul general al organizației urmează a fi organizată o masă rotundă în subiectul educației profesionale și antreprenoriale, obiectivul pe termen mediu fiind deschiderea la Chișinău a unui Centru de excelență regional în acest domeniu.
Amintim că Consiliul de Afaceri al Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (BSEC) a fost înfiinţat la 30 august 1992 şi a devenit operaţional la 1 mai 1993. Din decembrie 1992 are statut de observator în Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră şi acţionează în principal pentru identificarea şi promovarea prin intermediul instituţiilor financiare internaţionale şi altor organisme internaţionale a proiectelor de cooperare şi investiţii în zonă. În cadrul parteneriatului din CA OCEMN, CCI a RM și-a axat activitatea pe susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, atragerea investițiilor, căutarea noilor piețe de desfacere, posibilităților de desfășurare și dezvoltare a afacerilor, partenerilor de business în regiune, crearea unui climat de afaceri favorabil.
CCI a RM a preluat președinția rotativă de la Grecia, urmând să dețină mandatul în primul semestru al anului 2015.
Elena Cojocaru