Sâmbătă seara, 27 mai, în urma unui concurs, au fost desemnați Miss și Mister Salvator.
Concursul a prevăzut mai multe probe de creativitate și inteligență, dar și de ingeniozitate. Tradițional, au participat câte un băiat și o fată din cele zece echipe, prezente la Tabăra Bărbăției. D
upă ce s-au întrecut la mai multe probe, juriul a votat și s-a decis că titlul simbolic de Miss Salvator revine unei eleve din echipa raionului Cahul – Tatiana Cojan, iar cel de Mister Salvator – reprezentantului echipei Bălți, Sorin Cenușă.
Duminică, 28 mai, a avut loc ultima probă de la Școala Bărbăției, și anume proba de cea mai bună fotografie. Inițial, cîte un reprezentant al fiecărei echipe, a avut suplimentar misiunea de a realiza mai multe fotografii, pe parcursul celor patru zile de la Școala Bărbăției. Aici, juriul a ales cele mai originale și inspirate fotografii, menționînd că toate echipele au realizat fotografii interesante.
Ulterior, echipele au fost aliniate pe un teren amenajat de pe teritoriul taberei, care a găzduit această școală de vară, unde a avut loc închiderea oficială a școlii sus menționate.
Toate echipele participante au fost menționate, cu diferite titluri, printre care “Cea mai buna echipă cu calități artistice”, “Cea mai creativă echipă“, “Cea mai inventivă echipă“, “Cea mai organizată echipă“, “Cea mai atletică echipă“, “Echipa cu cel mai reusit fotoreportaj“, “Cea mai umoristică echipă“ dar și alte nominalizări. Tuturor li s-a oferit cupe și li s-a urat success în continuare.
La închiderea Școlii Bărbăției, conducerea Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale a menționat că cele zece echipe au fost norocoase, întrucît au fost primii care au participat în premieră la o astfel de școală și că există încrederea că după aceste instruiri, cu siguranță tînăra generație va cunoaște toate metodele de securitate și va reduce riscurile și nu în ultimul rind, există speranța că în viitor unii dintre participanții școlii vor îmbrățișa meseria de salvator și pompier.
După încheierea oficială, toți aufost invitați să viziteze expoziția de tehnică a salvatorilor, pompierilor, polițiștilor și polițiștilor de frontieră, expoziție ce a fost amenajată în pe teritoriul taberei, amintindu-le că la cantină îi așteaptă ultimul prînz de la această școală de vară.
Amintim că Școala Bărbăției a fost organizată în premieră, în acest an, de către Serviciul Protecșiei Civile și Situațiilor Excepționale al MAI, la care au participat ca și organizatori și alte subdiviziuni MAI, recum IGP, INP, FULGER și PF, avîndu-l drept partener – Î.CS BEMOL.
Tabăra a fost organizată în apropiere de satul Moscovei, raionul Cahul, scopul fiind pregătirea tinerii generații în domeniul bazelor securității vieții și formarea unei culturi militaro – patriotice.
Dina Roșca