64 de procuri false și falsificate au fost depistate în timpul controlului de frontieră, de la începutul anului curent până în prezent. Procurile eliberate de autoritățile poloneze s-au dovedit a fi cele mai des contrafăcute, în număr de 24, fiind urmate de procurile bulgărești – 23. Totodată, majoritatea împuternicirilor notariale falsificate (50 doc.) s-au reținut în punctele de trecere situate la frontiera cu Ucraina, potrivit unui comunicat de presă.
Cel mai recent caz a fost consemnat în punctul de trecere ”Criva-Mamaliga”. În data de 25 aprilie a.c., pe sensul de intrare în R. Moldova, s-a prezentat la controlul de frontieră un cetățean al Ucrainei de 26 de ani. Tânărul conducea un mijloc de transport de model Volkswagen-Passat, înmatriculat în Polonia. Existând suspecții vizavi de procura auto polițiștii de frontieră au realizat cu ajutorul tehnicii speciale verificări adiționale. În rezultat documentul prezenta semne vădite de falsificare, mai multe elemente nu corespundeau celor autentice. Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că nu cunoște despre falsul depistat, deoarece nu a participat la perfectarea documentului.
Procura a fost ridicată şi transmisă spre expertiză, iar angajaţii Poliţiei de Frontieră investighează cazul în vederea stabilirii circumstanţelor infracţiunii. Mijlocul de transport a fost indisponibilizat pe teritoriul punctului de trecere până la finalizarea cercetărilor, iar cetățeanul ucrainean a făcut întoarsă la frontieră.
Dina Roșca