Astăzi se împlinesc 30 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova, care a pus bazele funcționării statului și ale conviețuirii între cetățeni.
Cu această ocazie, șefa statului a subliniat că cum trei decenii, moldovenii au decis să construiască împreună o țară în care oamenii trăiesc liber, un stat în care drepturile tuturor cetățenilor sunt respectate, iar ei își pot asigura bunăstarea și realiza năzuințele prin muncă onestă. „În pofida provocărilor din ultimii ani, continuăm să construim în Republica Moldova un stat pentru oameni”, a remarcat Președinta Maia Sandu.
Șefa statului a mai punctat că drepturile și obligațiile cetățeanului Republicii Moldova amintesc despre faptul că facem parte dintr-o comunitate în care binele fiecăruia depinde de binele comun. „Acestea ne învață că e important să ne respectăm reciproc dacă vrem să trăim în pace și bună înțelegere. Să cunoaștem și să respectăm Constituția, apreciind oportunitatea de a fi liberi și egali în fața legii. E contractul nostru social – e strângerea de mână care ne inspiră să construim un viitor comun mai bun pentru următoarele generații de moldoveni”, a notat Președinta Maia Sandu.