Mai multe birouri de consiliere psihologică și psihoterapie au fost deschise în raionale țării (IP Orhei, Drochia, Soroca, Rîșcani, Ocnița, Briceni), pentru a susține angajații poliției în activitatea zilnică.
La ceremonia de inaugurare a participat șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, care a mulțumit tuturor celor care au contribuit la amenajarea și finanțarea birourilor, menționînd că un astfel de birou este un pas înainte în modernizarea activității poliției la un nivel contemporan.
La fel, mai mulți polițiști au fost avansați în grade, iar alții au fost menționați cu insigna ”Crucea pentru merit” și ”Meritul polițienesc”.
De asemenea, Gheorghe Cavcaliuc s-a întîlnit și cu reprezentanți ai administrației publice locale, unde au discutat atît despre asigurarea unui climat de siguranţă şi securitate publică în societate, cît și despre consolidarea capacităţilor autorităţilor locale pentru o colaborare mai stînsă în vederea soluţionării situaţiilor de interes comunitar, pentru crearea unui mediu mai sigur în localitate.
Elena Ivanov