Andrei Năstase, liderul PPDA, candidat la funcția de șef al statului a oferit detalii despre vizita sa în SUA, dar şi despre ancheta cu privire la furtul miliardului care se desfăşoară la Washington, în cadrul unui interviu pentru europalibera.org.
„Am fost în Statele Unite ale Americii, am fost la Congresul SUA, am fost la Senat, am avut discuţii cu mai multe think tank-uri de acolo sau componente ale societăţii civile americane. Și, ca urmare a celor două vizite ale mele la Washington şi a întrevederilor cu doi dintre congresmeni – unul dintre ei a şi semnat această rezoluţie – iată că a apărut această rezoluţie”, a declarat el cu referire la rezoluţia depusă în Congresul SUA de doi congresmani americani.
Andrei Năstase a spus că-l interesează şi pe el, dar şi pe cei de la Chişinău „de ce există o atât de mare preocupare din partea autorităţilor să spună celor de acasă că, iată, o asemenea rezoluţie este rezultatul unor activităţi de lobby, să ducă în derizoriu tot ce se întâmplă în străinătate, să spună de fiecare dată că în Statele Unite ale Americii nu există o investigaţie”.
„Dacă ar fi curați, dacă nu ar avea nicio implicare în aceste activităţi, de ce ar trebui să se ocupe cu dezminţirea, de ce ar trebui să se justifice? Eu vă pot spune cu certitudine şi cu răspundere că, la Washington, se desfăşoară astăzi o anchetă cu privire la furtul miliardului şi spălarea celor 20 de miliarde de dolari, pe care le-am deconspirat încă în 2013 faţă de procurorul general din Republica Moldova şi ministrul justiţiei de la acea vreme”, a declarat el.
Andrei Năstase a spus că nu va da numele agenţilor federali, care efectuează investigaţia. „Și nici măcar nu m-aş angaja acum să dau numele acelor două instituţii. Am întrebat agenţii federali dacă pot da numele acestor instituţii, dânşii mi-au spus că sunt un om liber, şi eu chiar sunt un om liber şi aş putea face acest lucru, dar mi-au sugerat că în interesul anchetei ar fi să nu fac acest lucru. Şi nu o fac atâta timp cât nu o face guvernul american, nu o face Departamentul de Stat sau Departamentul de Justiţie”, a mai declarat el.
Diana Munteanu