Activistul Marcel Darie, lider al Partidului „Frontul Salvării Moldovei”, a participat la Gala Uniunii Scriitorilor 2017, în cadrul căreia a acordat premiul Opera „Omnia” – în valoare de 10 000 mii lei.
Politicianul a înmânat premiul Academicianului Mihai Cimpoi, om distins de cultură, eminescolog, critic literar, eseist.
În discursul său, Marcel Darie a accentuat cât este de importantă cultura în dezvoltarea umanității.
„Am acceptat și accept în continuare să susțin arta și cultura. De mic am avut în casă cărți și aș dori ca statul și Uniunea Scriitorilor să promoveze cultura în rândul tinerilor. Cultura modernă se bazează pe cărți și ne ajută să înțelegem mult mai bine operele scriitorilor, dar și realitatea în care trăim”, a spus liderul de partid.
De menționat că, în cadrul evenimentului „Gala Uniunii Scriitorilor” 2017 au fost oferite 19 premii de onoare pentru cei mai buni scriitori din Republica Moldova.
Elena Ivanov