Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, a vizitat liceul „Fiodor Ianioghlo” din localitatea Cioc-Maidan, unde a participat la o lecție deschisă de limbă găgăuză în clasa a 12-a. Lecția dedicată sărbătorii scrisului găgăuz Ana dilimiz, a fost condusă de Valentina Știroi, directorul liceului.
În cadrul lecției, elevii au vorbit despre dezvoltarea limbii găgăuze și personalitatea lui Mihail Ciachir – cercetător găgăuz, care primul a tradus Biblia în limba găgăuză și a organizat editarea unui ziar în limba găgăuză.
„E foarte plăcut să văd cum elevii învață limba găgăuză. În ultimii ani am întreprins un șir de măsuri, orientate să dezvolte și consolideze cunoașterea limbii găgăuze. Sunt sigură că, cunoașterea limbilor crește competitivitatea noastră, iar cunoașterea limbii găgăuze e un pas important pentru conservarea valorilor noastre”, a menționat Irina Vlah.
Lecția deschisă în liceul Ianioglo a fost organizată în cadrul planului de măsuri realizat pentru a extinde folosirea limbii găgăuze.
Cristina Pendea