
Primăria orașului Ialoveni informează locuitorii, instituțiile publice și agenții economici despre desfășurarea Campaniei de primăvară privind salubrizarea și amenajarea localității, organizată în perioada 09 martie – 30 aprilie 2026, în conformitate cu dispoziția Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
Campania are drept scop îmbunătățirea stării sanitare a orașului, protecția mediului și implicarea comunității în acțiuni de curățenie și amenajare, fiind desfășurată în paralel cu acțiunea ecologică națională „Râu curat de la sat la sat”.
Primăria orașului Ialoveni îndeamnă toți locuitorii, instituțiile publice, agenții economici, organizațiile neguvernamentale și instituțiile de învățământ să se implice activ în aceste acțiuni, contribuind la menținerea unui mediu curat și sănătos în comunitate.
Totodată, reamintim că gestionarea necorespunzătoare sau arderea ilegală a deșeurilor este sancționată conform legislației în vigoare, fiind prevăzute amenzi pentru persoanele fizice și juridice.



















