Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) este partener general al seminarului “Maximum Achievement” cu Brian Tracy, care va avea loc pe 13 octombrie la Radisson Blu Leogrand Hotel din Chișinău.
În cadrul seminarului, participanții vor învăța strategii care le vor ajuta să-și sporească rezultatele personale și profesionale.
La eveniment sunt așteptate aproximativ 1 000 de persoane.
Alături de speaker-ul cu renume internațional Brian Tracy, pe scenă va urca și Directorul general AGEPI, Octavian Apostol care va vorbi celor prezenți despre potențialul proprietății intelectuale în dezvoltarea unei afaceri de succes.
AGEPI va fi prezentă cu o expoziție de produse contrafăcute. Totodată, la standul AGEPI, participanții vor primi consultații gratuite privind înregistrarea obiectelor de proprietate intelectuală și vor putea, de asemenea, efectua cercetări documentare în bazele de date gestionate de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală.
Organizatorul evenimentului este compania de traininguri BIZZ, care promite că acesta va fi cel mai mare seminar din acest an.
Seminarul “Maximum Achievement” a fost organizat în 75 de țări și este considerat cel mai popular curs de dezvoltare personală din lume.
Brian Tracy este antreprenor, speaker profesionist și autorul a peste 300 de lucrări, devenite bestseller. El a fost consilierul a peste 1 000 de companii şi a ţinut peste 5 000 de conferinţe pentru mai mult de 5 000 000 de persoane.
Diana Munteanu