Primul volum al Enciclopediei cuprinde toate personalităţile care au deținut funcţiile de: preşedinţi, prim-miniştri, preşedinţi ai Parlamentului, miniştri şi deputaţi în perioada anilor 1991-2017.
Ediția este un produs al companiei de consultanță și promovare a imaginii Poliexpert, în parteneriat cu Academia de Științe a Moldovei.
Lucrarea a apărut sub patronajul președintelui Academiei de Științe a Moldovei, academicianului Gheorghe Duca, cu suportul financiar al Congresului Azerilor din Moldova, Universității Americane din Moldova și Universității de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”.
Volumul este prefațat de academicianul Gheorghe Duca și de Igor Volnițchi, director Poliexpert, autorul ideii.
Evenimentul este dedicat celor 26 de ani de independenţă ai Republicii Moldova.
La evenimentul de lansare a primei Enciclopedii politice vor fi prezenţi membrii AȘM, conducerea de vârf a țării, persoane care, în perioada independenței au deținut funcții de înaltă demnitate publică – președinți, premieri, speakeri, miniștri și deputați,precum și politicieni, analiști politici.
Diana Munteanu