
În cadrul conferinței de presă privind deschiderea Festivalului Internațional de Film Documentar CRONOGRAF, care a avut loc ieri, 12 mai, ministrul Culturii Monica Babuc a declarat că ,,este o bucurie să asistăm la un asemenea eveniment, mai ales că simțim nevoia întâlnirii cu cei care se ocupă de cinematografie în Republica Moldova; simțim nevoia să ne aducem aminte de anii de glorie de altădată a acestei cinematografii și în baza acestor sentimente și amintiri să înțelegem că în cadrul unui asemenea Festival ca Cronograf-ul, perspectivele cinematografiei moldovenești există și acestea sunt frumoase.”
Ministrul Babuc a menționat că, având în vedere tradițiile Festivalului de a avea parteneri și a face parteneriate în proiecțiile de filme, participarea acestui Festival la Programul UE “Europa Creativă”, semnat în luna martie curent, va oferi perspective mult mai bune pentru următoarele ediții. ,,Dincolo de faptul că este unicul eveniment cinematografic de o asemenea anvergură în Republica Moldova, ne întâlnim de fiecare dată în cadrul Cronograf-ului cu proiecții noi din țară, unele foarte semnificative, precum și multiple surprize oferite de participanții din alte țări, care vin să concureze într-un Festival de cinema aici la Chișinău”, a mai subliniat Monica Babuc.
Ministerul Culturii a susținut ediția din acest an a Festivalului Cronograf cu o sumă în valoare de 150 mii lei.
Festivalul Internațional de Film Documentar„Cronograf”, aflat la cea de-a XII-a ediție, este pînă în prezent cel mai complex festival de film din Republica Moldova, lansat în 2001 și organizat de OWH Studio, avîndu-i ca îndrumători pe producătorul Virgiliu Mărgineanu și regizoarea Leontina Vatamanu. Festivalul reprezintă o ocazie unică pentru cinefilii din Chișinău de a viziona documentare de calitate din întreaga lume, de a discuta cu autorii acestora și a descoperi ultimele tendințe în materie de film documentar.
Anul acesta, proiecțiile s-au extins în patru locații: Centrul Cultural Odeon, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Tipografia 5 și scuarul ULIM. Patruzeci și nouă de titluri din toată lumea vor concura între ele la cinci secțiuni din cadrul Festivalului Internațional de film documentar „Cronograf”, ce se va desfășura în perioada 12-18 mai 2015.