
Direcția Social-Umanitară a Primăriei municipiului Chișinău, în parteneriat cu Coaliția “Vocea Romilor” lansează campania socială de colectare a cărților pentru copii “O carte pentru un rom”. Acțiunea se va desfășura în perioada 20-30 mai 2016, la Primăria municipiului Chișinău, potrivit unui comunicat.
Educația și cunoașterea stau la baza dezvoltării societății, astfel că Direcția Social-Umanitară și Relații Interetnice și-a pus drept scop ajutorarea familiilor de romi la capitolul dat și în primul rând – copiii romilor, care nu au posibilitatea de a frecventa școala din anumite motive.
Astfel, în preajma Zilei Internaționale a Copiilor – 1 iunie, administrația publică locală, în parteneriat cu Coaliția “Vocea Romilor” a decis să contribuie și să dea un imbold familiilor de etnie romă la dezvoltarea capacităților educaționale a copiilor, pentru că schimbarea pornește din dorința de cunoaștere.
Primăria Chișinău îndeamnă cetățenii din municipiu să contribuie la oferirea de șanse copiilor de etnie romă, pentru de a beneficia de seturi de cărți pentru dezvoltarea culturii lecturii și educației în municipiul Chișinău.
Doritorii de a dona o carte sau câteva, le pot aduce la sediul Primăriei municipiului Chișinău, bd. Ștefan cel mare și Sfânt, 83, Sala Albastră, parter.
*Poză simbol
Elena Ivanov