Membrii comisiei de monitorizare a noilor proiecte de dezvoltare regională care, pentru anul 2017, au obținut finanțare din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR), au efectuat joi, 23 februarie, o primă vizită în teren în cadrul proiectului „Creșterea indicilor de eficiență energetică a Instituției Medico-Sanitare Publice «Centrul de Sănătate Edineț»”.
La Edineț, șeful Serviciului managementul proiectelor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), Victor Caun, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, și specialiști în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor s-au întâlnit cu reprezentanții Consiliului Raional, responabili de implementarea proiectului.
Potrivit echipei de implementare, prin acest proiect se urmărește crearea condițiilor optime pentru prestarea serviciilor medicale de calitate în incinta Instituției Medico-Sanitare Publice „Centrul de Sănătate Edineț”, aplicând tehnologii energo-eficiente. Astfel, implementarea acestui proiect va contribui la utilizarea eficientă a cheltuielilor operaționale pentru întreținerea instituției medicale și va contribui la dezvoltarea capacităților angajaților în domeniul asigurării eficienței energetice a obiectului renovat. Valoarea totală a proiectului este de 9.692.640 de lei. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea a 4.000.000 de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului 2017. Proiectul va fi implementat în decurs de 36 de luni.
Echipa de monitorizare și Consiliul Raional Edineț au convenit ca, în scurt timp, să fie desemnat managerul local al proiectului. Pentru inițierea curândă a procedurilor de achiziții publice și demararea propriu-zisă a lucrărilor, Consiliul Raional Edineț urmează împreună cu specialiștii ADR Nord să coordoneze aducerea în ordine a seturilor de documente necesare.
În anul 2017, ADR Nord va implementa 12 proiecte de dezvoltare regională cu finanțare din FNDR. Astfel, pentru activitățile de realizare a acestor proiecte, a fost aprobată, prin Decizia nr. 1/17 a CNCDR din 27 ianuarie 2017, alocarea a 69.500.002 de milioane de lei. Mai multe detalii în acest sens se găsesc AICI.
Elena Ivanov