Joi, în cadrul primei ședințe din acest an a Cabinetului de miniștri în exercițiu, a fost aprobată Hotărârea cu privire la Regulamentul privind organizarea și funcționarea Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Producției Alcoolice, structurii și efectivului-limită ale acestuia.
Documentul reglementează misiunea, funcțiile de bază, atribuțiile principale și drepturile generale ale Inspectoratului.
Principala obligație stipulată în hotărâre și de care se va ghida instituția va consta în inițierea și supravegherea tehnologiilor folosite la fabricarea alcoolului etilic, producției alcoolice, produselor vitivinicole și a berii.
Fiind în subordinea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Inspectoratul va verifica, prin controale planificate și inopinate, dacă producătorii de băuturi alcoolice respectă normele de păstrare, etichetare și marcare a produselor etilice, de vin și bere.
Regulamentul vine să îmbunătățească procesul de control la agenții economici care produc alcool, dar și să aplice noi practici care vor corespunde normelor europene în Republica Moldova.
Elena Ivanov