O premieră deosebită îi aşteaptă pe ungheneni la data de 31 mai 2015, ora 17:00, în parcul de lîngă Piaţa Independenţei, unde va fi inaugurată prima tablă de şah de dimensiuni mari, anunță ungheni.md.
Idea de lansare a unei table de şah de dimensiuni mari aparţine Primăriei oraşului Ungheni, care va şi instala tabla în centrul oraşului. Scopul proiectului este de a contribui la popularizarea șahului și promovarea unui mod sănătos de viață prin organizarea unor activități în spații publice deschise.
Tabla va avea o dimensiune de 4×4 metri, iar piesele sunt facute din lemn de pin foarte uşor de manevrat.
La eveniment sunt invitați să participe copii, tineri, precum și toți cei pasionați de șah.
Dina Roșca