La 1 iulie curent, în adresa Procuraturii Generale a parvenit plîngerea unui cetățen, precum că o femeie, prin acțiuni de șantaj extorcă, 6 300 de dolari sau 120 000 de lei.
Polițiștii din cadrul Direcției Operațiuni Speciale a INI, au inițiat o cauză penală în baza art. 189 alin. 3 Cod Penal al RM „Şantaj”.
Astfel, în cadrul cauzei penale, polițiștii au stabilit că bărbatul este șantajat de către ex-prietena sa, de 17 ani, din raionul Ialoveni, (care au avut relaţie de 2 luni) și de unele persoane apropiate acesteia.
Astfel, victima a fost amenințată cu depunerea unei plîngeri la poliție în care se va solicita atragerea la răspunderea penală a ultimului pentru un pretins viol, care i-ar putea crea probleme.
Astăzi, 16 iulie, pe strada Ismail din capitală, avut loc operațiunea de reținerea în flagrant în momentul cînd suspecta extorca sume bănești pentru pretinsele acțiuni sexuale care ar fi avut loc.
Dina Roşca