Mai mulţi edili din Sălaj au fost păcăliţi într-un mod inedit, am putea spune. În ultima perioadă, o rețea formată din mai mulți escroci a reușit să păcălească mai mulți primari, determinându-i se semneze ”ca primarul” contracte de colaborare pe sute de euro, cu daune în caz de reziliere în valoare de mii de euro.
Potrivit lui Crin Bologa, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, escrocheria a ieșit la iveală săptămâna trecută, după ce un primar din județ l-a sunat pentru a afla dacă există programat un control de anvergură al Agenției Naționale de Integritate în Sălaj, întrucât mai mulți edili au fost contactați telefonic și anunțați că, în ziua următoare, ”inspectori de integritate” vor ajunge la sediul primăriei pentru a le verifica documentele, scrie realitatea.net.
”Primarii erau notificați telefonic să le pregătească așa-zișilor inspectori de integritate toate documentele de achiziție publică, urmând ca a doua zi o persoană să meargă la primărie pentru a le verifica”, explică Bologa.
Odată ajunși la primării, falșii inspectori le băgau sub nas primarilor un contract de colaborare cu un SRL care are în denumire și cuvântul ”integritate” și care îi păcălea, astfel, pe edili. În baza contractului, primăriile trebuiau să plătească anual 875 de euro, iar în caz că voiau să îl rezilieze, se obligau la plata unor daune de 2.000 de euro.
În baza informațiilor primite de la primarii contactați de ”agenți”, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au organizat, vineri, un flagrant la Primăria Vîrșolț, următoarea pe lista escrocilor. Așa a fost prinsă, în ”acțiune”, Daniela B., o tânără în vârstă de 28 de ani, din județul Gorj.
Pe raza județului au mai fost identificați, în scurt timp, alți doi ”agenți”: Cătălin I. și Matei G., ambii de 31 de ani, tot din județul Gorj. Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore în baza mandatului procurorilor, iar sâmbătă, 21 noiembrie, au fost prezentați Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă, magistrații admițând cererea procurorilor. Cei trei sunt cercetați pentru uzurpare de calități oficiale, înșelăciune (șase infracțiuni – Daniela, și câte cinci, respectiv trei infracțiuni de înșelăciune cei doi bărbați) și constituire de grup infracțional organizat.
Potrivit procurorilor, 14 primării din Sălaj au încheiat contracte cu falșii agenți, fiind vorba, în toate cele 14 cazuri, despre primării de comune. ”La orașe era mai complicat – cererea lor privind documentele ar fi fost înregistrată, pe când la comune primeau direct documentele”, explică Bologa.
Procurorii au început demersurile pentru documentarea întregii activități infracționale a rețelei, inclusiv dacă membrii acesteia au acționat și în alte județe. De asemenea, se fac cercetări pentru identificarea tuturor membrilor – știindu-se că mai sunt cel puțin doi ”agenți de integritate” pe lângă cei trei arestați, plus un coordonator.