Un laborator de lăcătușărie renovat și dotat cu utilaj și tehnică performantă a fost inaugurat vineri, 7 octombrie, în cadrul Școlii Profesionale nr. 9 din Chișinău. Atelierul a fost utilat în cadrul proiectului CONSEPT al Fundației Liechtenstein Development Service (LED) în parteneriat cu Ministerul Educației al Republicii Moldova.
În acest atelier vor fi instruiți elevi de la meseriile electrogazosudor-montator, electrician și mecanic auto. Aceștia vor putea aplica în practică cunoștințele obținute în cadrul orelor teoretice, iar lecțiile vor deveni cu adevărat practice.
Prezentă la evenimentul de inaugurare, Cristina Boaghi, viceministrul educației, a mulțumit partenerilor de dezvoltare pentru susținere și a felicitat colectivul didactic și elevii cu această realizare.
„Politicile Ministerului Educației sunt îndreptate spre crearea unor condiții moderne de studiu pentru elevi și profesori, în conformitate cu rigorile pieței. Este o mare realizare faptul că meseriile de electrogazosudor-montator, electrician și mecanic auto vor putea fi însușite acum la un nivel mult mai calitativ. În felul acesta elevii vor fi mai bine pregătiți să se încadreze cu succes pe piața muncii, iar angajatorii mulțumiți de rezultatele lor”.
Pius Frick, reprezentantul oficial al Fundației LED, a reiterat sprijinul proiectului pentru dezvoltarea instituțiilor de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova, în scopul prestării serviciilor de instruire profesională de înaltă calitate, în corespundere cu cerințele sectorului de producere.
În cadrul proiectului CONSEPT participă 20 de școli profesionale și 2 Centre de Excelență. Pe lângă renovarea atelierelor și dotarea cu echipament modern, instituțiile beneficiază de sprijin pentru instruirea profesorilor, evaluare, actualizarea conținuturilor și materialelor didactice, precum și realizarea planurilor de dezvoltare strategică.
La ȘP nr. 9 din Chișinău își fac studiile 661 de elevi la șapte meserii.
Recent instituția a primit utilaj performant ca parte a unui grant oferit de Guvernul Japoniei, prin care au fost donate mese de lăcătușărie, strunguri, aparate de măsurare a curentului electric și tensiunii și altele. De asemenea, instituția de învățământ a inițiat un parteneriat cu compania GasNaturalFenosa, prin care 15 elevi la meseria „Electromontor la întreținerea și repararea utilajului electric” sunt instruiți prin sistem dual, adică 70% învață la companie, iar 30% la școală.