În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, angajații Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 24 de ore, au înregistrat următoarele acțiuni ilegale:
– 27 de persoane au încălcat regimul zonei de frontieră;
– un cetățean străin nu a respectat regulile de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– o persoană a prezentat document falsificat;
– 13 conducători auto cercetați pentru încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor;
– șase încălcări a regulilor de transportare a călătorilor;
– trei persoane aflate în conflict cu legea au fost reținute, urmare a informațiilor parvenite de la organele de ocrotire a normelor de drept naționale.
Cinci cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă. Trei moldoveni au fost deportați din Uniunea Europeană, iar alți doi din Rusia.
Potrivit datelor statistice privind traversarea frontierei de stat, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, fluxul de persoane a constituit 39 468 traversări, iar cel de mijloace de transport a atins o valoare de 10 610 traversări.
Rămân cu activitatea sistată, din cauza formării podurilor de gheață peste râul Nistru, punctele de trecere de tip debarcader ”Soroca”, ”Cosăuți” și ”Vasilcău”.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată o nouă aplicație „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.
Diana Munteanu