Comisia Electorală Centrală informează că, potrivit datelor din Registrul de Stat al Alegătorilor (RSA), la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 sunt înregistraţi 3 226 446 de cetăţeni cu drept de vot.
În RSA sunt incluşi toţi cetăţenii Republicii Moldova care au atins vîrsta de 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor. Dintre aceştia fac parte 211 329 de persoane care domiciliază în unităţile teritorial administrative aflate, temporar, în afara controlului suveran al autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova. Menţionăm că anterior, aceste persoane n-au fost înregistrate în calitate de alegători în Republica Moldova.
La fel, e şi în cazul altor 171 052 de persoane care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot, dar care, la moment, nu au domiciliu sau reşedinţă. Precizăm că, nici această categorie de cetăţeni, anterior, n-a fost înregistrată în calitate de alegători.
Pornind de la cele enunţate, atragem atenţia că tiparul listelor electorale se face pe bază de birouri electorale arondate la anumite primării. Astfel, pentru alegerile din 30 noiembrie 2014, au fost printate şi distribuite autorităţilor administraţiei publice locale şi organelor electorale inferioare liste electorale de bază care cuprind 2 844 065 de alegători.
Potrivit informaţiilor deţinute de RSA, profilul de vîrstă al alegătorilor în Republica Moldova este următorul:
18-35 ani 1 152 831 alegători (36 %);
35-50 ani 866 422 alegători (27%);
50-75 ani 1 043 344 alegători (32 %);
75-100 ani 163 347 alegători (5%);
> 100 ani 502 alegători (0,01%).
Totodată, menţionăm că după ultimele alegeri locale generale din 2011, cifra persoanelor care au atins vîrsta de 18 ani şi vor vota pentru prima oară e de circa 184 000.
CEC reaminteşte că pentru scrutinul de duminică, se tipăresc 3 112 460 buletine de vot.
Dina Roșca