În perioada 02 – 08 ianuarie 2017, veniturile încasate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal au constituit 230,2 milioane lei, fiind perfectate per total 3 460 de declarații vamale, potrivit unui comunicat de presă.
La capitolul combaterea fraudelor vamale, în perioada de referință, au fost relevate 34 de tentative de încălcare a legislației vamale, care sunt cercetate de către subdiviziunile specializate ale Serviciului Vamal în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și întreprinderii măsurilor legale ce se impun.
Frontiera Republicii Moldova a fost traversată de 61 730 de unități de transport. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 14 708 și respectiv 9 901 traversări.
Totodată, pe parcursul săptămânii trecute, au fost eliberate 8 337 de viniete și alocate în bugetul de stat peste 1,6 milioane lei.
Actualmente, în legătură cu blocarea căilor de acces pe teritoriul Ucrainei sunt consemnate restricții de tranzitare a următoarelor posturi vamale: ”Ceadîr-Lunga 1”, ”Ceadîr-Lunga 2”, ”Basarabeasca”, ”Vulcănești” și ”Cișmichioi”. De asemenea, din cauza formării podurilor de gheață peste râul Nistru, posturile vamale de tip debarcader, ”Soroca” și ”Cosăuți”, și-au sistat temporar activitatea.
Serviciul Vamal reamintește că, începând cu 10 decembrie 2016, au fost instituite noi direcții de deplasare prin punctul de trecere „Palanca-Mayaki-Udobnoe”, în legătură cu inițierea lucrărilor de reabilitare a traselui Odessa-Reni și construcția capitală a podului din localitatea Mayaki.
Lucrările vor fi efectuate în perioada 10 decembrie 2016 – 01 iunie 2017, interval în care autoritățile de resort ucrainene vor redirecționa traficul transportului rutier prin punctul de trecere Udobnoe, spre traseul R-70 Odessa-Belgorodnestrovskii-Mon
În vederea evitării eventualelor blocaje în punctul de trecere menționat, recomandăm participanților la traficul transfrontalier să opteze și pentru alte puncte de trecere aflate în proximitate. Harta interactivă a punctelor de trecere, dar și fluxul unităților de transport în regim online pot fi vizualizate pe pagina web a Serviciului Vamal.
Elena Ivanov