Direcția generală transport public și căi de comunicație a Consiliului Municipal Chișinău informează despre proiectul „Implementarea sistemului de taxare electronică în municipiul Chișinău”.
Proiectul se află în faza finală în vederea elaborării caietului de sarcini și pregătirea actelor pentru ulterioara organizare a licitației internaționale. Compania care va fi selectată urmează să dezvolte acest sistem în rețeaua transportului public din municipiul Chișinău.
Sistemul de taxare electronică urmează a fi introdus pe toate liniile de troleibuz și autobuz. Principiile taxării electronice prevăd deținerea de către pasageri a cardurilor inteligente, care vor putea fi reîncărcate prin intermediul diverselor dispozitive, terminalelor electronice sau locuri special amenajate pentru aceasta.
Sistemul de taxare electronică va fi simplu, comod, accesibil pentru toate categoriile de pasageri. Proiectul este susținut de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare.
Elena Ivanov