În contextul desfășurării la 14 aprilie 2024 a Convenției Teritoriale Ialoveni, Igor Grosu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, a efectuat o vizită de lucru la Primăria orașului Ialoveni, unde a avut o întrevedere cu Primarul orașului Ialoveni Sergiu Armașu, consilierii orășenești și membrii organizației locale a Partidului Acțiune și Solidaritate.
Discuțiile s-au axat pe mai multe subiecte stringente, pe proiecte aflate în derulare și căile de soluționare ale problemelor locuitorilor orașului Ialoveni, prin buna cooperare cu autoritățile centrale de resort și decidenții politici. În principal, pe agenda de lucru s-a aflat problema rutei interurbane nr. 35 gestionată de ANTA, procedura de transmitere a celor 76,33 ha de pământ, reparația capitală a str. Alexandru cel Bun, necesitatea reorganizării Judecătoriei Ialoveni ș.a.
De asemenea, au fost punctate anumite inițiative de stimulare a procesului de modernizare a administrației publice locale, prin preluarea bunelor practici europene.
Echipa PAS Ialoveni a asigurat Președintele Parlamentului de susținerea fidelă a parcursului european al Republicii Moldova și disponibilitatea de implicare activă în promovarea referendumului tematic destinat aderării țării noastre la spațiul european, inițiat de Președinta Maia Sandu.
Totodată, participanții la întrevedere au adresat mesaje de felicitări și urări pentru conducerea Organizației PAS Ialoveni, pentru noul birou ales, pentru deputatul Petru Frunze, reales în funcția de președinte al organizației locale, de la care locuitorii orașului au mari așteptări pentru ca inițiativele locale să fie transpuse în practică.