Paştele este cea mai mare sărbătoare pentru creştinii ortodocşi din întreaga lume, cel mai vechi şi important eveniment al creştinităţii, fiind sărbătorit în toate colţurile lumii, excepţie nu au făcut nici penitenciarele din ţară, unde persoanele deţinute s-au bucurat de Sfînta Sărbătoare a Învierii.
Potrivit Secției relații publice și mass-media al DIP, în premieră, pentru Sistemul Penitenciar autohton, Focul Haric a ajuns la cei care se află după gratii.
Astfel, un deţinut al Penitenciarului nr.18-Brăneşti, însoţit de președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Instituții Penitenciare, Maxim Melinti şi de angajaţi ai penitenciarului, a mers în noaptea Învierii la Catedrala Mitropolitană, pentru a lua din Lumina Sfîntă pe care a dus-o şi celorlalţi deţinuţi.
În dimineaţa zilei de Paşti, în toate instituţiile de detenţie din ţară s-au desfăşurat slujbe de sfinţire a cozonacilor şi a ouălor rosii, preoţii sfinţind şi celulele de detenţie.
Totodată, în incinta Penitenciarului nr.11 din Bălţi, vineri, 29 aprilie 2016, a fost organizată o expoziţie cu obiecte de cult religios confecţionate chiar de către deţinuţi.
Persoanele private de libertate au utilizat diverse tehnici şi metode dînd dovadă de răbdare şi imaginaţie, pentru a crea adevărate capodopere de artă.
Scopul acestor manifestări îl constituie implicarea tuturor persoanelor private de libertate în activităţi de întîmpinare a Sărbătorii Paştelui printr-o atitudine pozitivă și de a aduce cît mai aproape de inimile deţinuţilor spiritul acestor Sfinte Sărbători. Astfel de evenimente contribuie la cultivarea sentimentului de credinţă în penitenciare, aceasta reprezentînd unul dintre pilonii fundamentali ai corecţiei comportamentale a persoanelor din detenţie.
Elena Ivanov