Ofiţerii de investigaţii ai Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au descoperit recent, în gospodăria unui bărbat de 30 ani dintr-o localitate a raionului Hânceşti, arme şi muniţii, echipament cu destinaţie specială păstrate ilegal. Acţiunile poliţiştilor au avut loc în cadrul unor investigaţii demarate anterior în privinţa bărbatului.
Astfel, s-au depistat ascunzişuri special camuflate unde erau păstrate armele şi muniţiile, în safeuri şi containere din metale ascunse în diferite anexe ale casei. Respectiv a fost depistată şi ridicată o arma cu ţeava ghintuită, un pistol, cartuşe, dispozitiv de vedere nocturnă, lunetă şi alte piese componente de la diferite arme de foc.
Toate probele au fost sigilate conform procedurii legale şi transportate la Centru tehnico-criminalistic şi expertize judiciare din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, pentru efectuarea expertizelor balistice.
În dependenţă de rezultatele expertizelor bărbatul riscă să fie cercetat penal pentru păstrarea ilegală de arme şi muniţii, pentru care se aplică sancţiunea sub formă de amendă în mărime de la 13 000 lei la 19 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 3 ani.
Dina Roșca