O grupare specializată în furturi, coordonată de un bărbat de 30 de ani, alias ”Burjui”, anterior judecat pentru diverse infracțiuni, a fost destructurată ca urmare a acțiunilor desfășurate de polițiștii de investigații din cadrul IP Ialoveni și Criuleni.
Bănuiții, cinci la număr, cu vîrste cuprinse între 18 și 30 de ani, originari din Chișinău, Orhei, Călărași sînt suspectați de comiterea a circa 20 de furturi, comise de la începutul acestui an pe teritoriile raioanelor Ialoveni, Criuleni, Strășeni, Hîncești, Orhei.
Ca urmare a investigațiilor, polițiștii au stabilit că suspecții acționau după un plan bine stabilit. Astfel, liderul grupării închiria, contra sumei de 300 de lei pe zi, automobile de model Ford Tranzit, după care, pe parcursul zilei se deplasau prin localități unde identificau posibile obiecte ale furturilor.
Ulterior, pe timp de noapte, aceștia le sustrăgeau, apoi le comercializau. Cel mai mult, aceștia au sustras tehnică agricolă și stupi cu albine. Prejudiciul cauzat victimelor se ridică la sute de mii de lei.
Astfel, ca urmare a unei informații operative, polițiștii au efectuat percheziții autorizate în orașul Strășeni unde au depistat cinci motocultoare, iar în raionul Soroca peste 100 de stupi cu albine.
Actualmente suspecții sunt reținuți pentru 72 de ore, iar o parte din bunuri au fost restituite păgubiților. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă de la 5 pînă la 10 ani de închisoare.
Dina Roșca