Militarii Armatei Naţionale au participat sâmbătă, 14 martie, la manifestarea de comemorare a eroilor căzuţi în lupele pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, desfăşurată la Coşniţa, Dubăsari.
Evenimentul, care a fost organizat de autorităţile publice locale, a reunit veterani, demnitari de stat, poliţişti, elevi şi locuitori ai satului Coşniţa. Activitatea a demarat cu depuneri de flori la monumentul lui Nicolae Sotnicenco. Ulterior, toţi cei prezenţi s-au îndreptat, într-un marş de comemorare, spre monumentul eroilor căzuţi pentru integritatea şi suveranitatea Republicii Moldova, unde s-a desfăşurat un miting.
Viceministrul Apărării, Alexandru Cimbriciuc, a declarat, în cadrul evenimentului, că este de datoria militarilor Armatei Naţionale să le prezinte astăzi veteranilor onorul, să se raporteze la faptele lor, să aibă grijă de această ţară pentru care ei au luptat şi să ducă mai departe visul lor, cel de a trăi într-o ţară liberă în care demnitatea şi siguranţa fiecărui cetăţean este respectată.
La rîndul său, șeful Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naționale, generalul de brigadă Igor Gorgan, a menționat că eroii care au scris istoria țării noastre, luptînd cu demnitate pentru independența Republicii Moldova, vor rămâne pentru totdeauna în memoria urmașilor.
Totodată, în cadrul acţiunilor comemorative, s-a organizat o masă de pomenire.
În luptele de la Coşniţa, care au izbucnit în noaptea de 13 spre 14 martie 1992, au decedat 43 de cetăţeni moldoveni.
Dina Roşca