Ieri, 7 septembrie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova a avut o întrevedere cu Excelenţa Sa, Zhang Yinghong, Ambasadorul Chinei în Republica Moldova.
În cadrul discuţiei, liderul PLDM l-a felicitat pe Zhang Yinghong cu ocazia desemnării în funcţia de ambasador şi i-a urat succes în exercitarea mandatului său.
Vlad Filat s-a arătat convins că relaţiile bune şi legăturile de prietenie, stabilite între Republica Moldova şi China, vor cunoaşte o dezvoltare fructuoasă pe viitor, în beneficiul ambelor ţări şi popoare.
„Datorită suportului oferit de poporul chinez, în ultimii ani, în Republica Moldova s-au implementat diverse proiecte de infrastructură, în domeniile culturii, educaţiei, agriculturii, etc. China este un model de dezvoltare, cu un potenţial economic enorm, iar Republica Moldova este interesată de dinamizarea legăturilor moldo-chineze, de atragerea investiţiilor, de extinderea domeniilor de interes reciproc. Sunt convins că potenţialul de cooperare dintre ţările noastre urmează încă a fi valorificat”, a menţionat liderul PLDM.
La rândul său, Zhang Yinghong a specificat că Beijingul este interesat să continue proiectele demarate în Republica Moldova, ce vizează modernizarea drumurilor, căilor ferate, precum şi să realizeze proiecte investiţionale în domeniul IT, în dezvoltarea infrastructurii de fibră optică, etc.
Ambasadorul Chinei şi-a exprimat speranţa că, pe durata mandatului său, relaţiile de parteneriat cu Republica Moldova vor avansa, iar potenţialul de colaborare va da rezultate concrete în ridicarea nivelului de trai şi bunăstare al celor două popoare.
Elena Ivanov