Conducerea Federaţiei Sindicatelor din Moldova „SINDLEX” și membrii activului sindical au avut miercuri, 16 septembrie, o întrevedere cu vice-ministrul afacerilor interne, Oleg Babin, în cadrul căreia au fost discutate o serie de probleme social-economice cu care se confruntă salariații din ramură.
Sindicaliștii au apreciat pozitiv parteneriatul social din ramură, însă au atras atenția asupra unor probleme ce se referă la protecția și promovarea drepturilor membrilor de sindicat.
Astfel, sindicaliștii insistă ca în Bugetul MAI pentru anul 2016 să fie prevăzute sumele necesare, care ar permite achitarea plăților ce li se cuvin salariaților care muncesc suplimentar, în afara orelor de serviciu.
“Înțelegem că activăm în condiții de buget auster, însă este necesar să găsim o soluție la această problemă, asupra căreia insistăm de mai mulți ani. Noi am pregătit o serie de propuneri în acest sens, pe care le vom propune spre discuție în cadrul parteneriatului social, pentru a identifica o soluție cât mai curând”, a accentuat Mihail Lașcu, președintele Federației „SINDLEX”.
La rândul său, Oleg Babin, vice-ministrul afacerilor interne, a menționat că în procesul de parteneriat social cu sindicatul de ramură, în ultimii ani au fost atinse succese importante, precizând că partenerii vor încerca să găsească o soluție și la această problemă.
În cadrul întrevederii, în contextul promovării drepturilor profesionale ale angajaților din ramură, partenerii sociali au mai discutat și despre alte subiecte de interes pentru salariați, ce se referă la odihna copiilor și la asigurarea salariaților cu toate cele necesare pentru activitatea profesională.
Elena Ivanov