Din Fondul de rezervă al Guvernului va fi alocată suma de un milion de lei pentru familiile celor patru membri ai echipajului SMURD, care și-au pierdut viața în accidentul ce a avut loc pe 2 iunie a.c. în raionul Cantemir. Decizia a fost aprobată ieri de Guvern.
Premierul Pavel Filip a menţionat că acesta este un gest firesc şi a solicitat instituţiilor responsabile să întreprindă toate măsurile necesare ca acest ajutor să ajungă cât mai repede la destinaţie.
Totodată, Prim-ministrul a remarcat faptul că organele de resort au acţionat exemplar în cazul dat, reuşind să finalizeze într-un termen restrâns ancheta penală privind accidentului elicopterului SMURD. „S-a reușit o mobilizare bună, iar acest lucru a fost cel mai potrivit gest pe care puteam să-l oferim în memoria eroilor SMURD”, a spus Premierul.
De asemenea, Pavel Filip a mulţumit Guvernului României pentru ajutorul pe care îl acordă Republicii Moldova, în continuare, prin serviciul SMURD, exprimând şi recunoştinţa pentru acest fapt.
Diana Munteanu