O nouă ședință de judecată a avut loc astăzi în dosarul ex-Primarului municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, informează Provincial.
Astăzi, Dorin Chirtoacă a cerut recuzarea procurorului. „Pentru că spune minciuni, lucrul acesta a fost constatat în mai multe rânduri. La ultima ședință a fost clar și prin înregistrări audio – atât într-un caz, cât și în celălalt, în înregistrarea audio a recunoscut că a făcut semn, iar în cealaltă înregistrare audio s-a văzut negru pe alb cum distorsionează spusele judecătorului. Lucrul acesta a fost constatat astăzi în ședința de judecată de la examinarea cererii de recuzare, cu toate acestea, judecătorul a respins cererea de recuzare și la acoperit pe procuror. Sunt într-un tandem, într-o cârdășie. Au format o grupare în care se acoperă unul pe altul, lucru acesta este demonstrat deja cu vârf și îndesat”, a precizat ex-primarul.
Potrivit lui, a mai depus astăzi o cerere prin care a propus prevenirea unor asemenea incidente și anume cu privire la transmiterea online și înregistrarea permanentă video a ședințelor de judecată. „Lucru care, de asemenea, a fost respins, deși legea prevede clar că se utilizează mijloace audio și/sau video. Nu ar fi fost nici un motiv să respingă o asemenea cerere chiar fără să avem motivele care tocmai le-am enunțat. Prin urmare, din momentul în care judecătorul îl acoperă pe procurorul care spune minciuni, constatat deja, eu am tot dreptul să nu mai recunosc nici procurorul și nici judecătorul, sunt două persoane care se acoperă una pe alta în mimarea unui proces. Lucrul acesta devine evident. Mai departe, o să cerem, în continuare, la fiecare ședință transmiterea online și înregistrarea video a ședințelor de judecată pentru a asigura caracterul public al procesului”, a conchis Chirtoacă.
Dina Roșca