La data de 19 septembrie 2023, la sediul Misiunii OSCE din orașul Tiraspol, după o pauză de doi ani a avut loc ședința grupurilor de lucru pentru economie.
În cadrul ședinței a fost abordat subiectul referitor la stadiul actual de implementare a Deciziei protocolare privind interacțiunea în domeniul veterinar, carantină și protecția plantelor, din anul 15 februarie 2021, cu precădere pe marginea Nomenclatorului mărfurilor supuse controlului sanitar-veterinar în regiunea transnistreană.
Un alt subiect discutat de către experții din partea Chișinăului s-a referit la evoluțiile recente în politicile din domeniul eliminării barierelor tehnice în calea comerțului și protecției drepturilor consumatorilor, în contextul implementării acquis-ului Uniunii Europene, urmare a obținerii în anul 2022 a statutului de stat candidat de către Republica Moldova.
Experții de pe ambele maluri ale Nistrului au efectuat și un schimb de opinii privind mecanismul achitării taxelor vamale la importul și exportul mărfurilor și a taxelor pentru poluarea mediului de către agenții economici din regiunea transnistreană, măsură ce are ca drept scop integrarea treptată a subiecților economici din regiune în câmpul legal și fiscal național.
Cu regret, reprezentanții Tiraspolului au menținut un discurs politizat, invocând pretinse presiuni din partea autorităților naționale, lucruri care nu au la bază careva argumente concludente.