Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Iurie Chirinciuc a avut astăzi, marți 16 august 2016, o întâlnire cu primarii și consilierii din raionul Nisporeni. În cadrul întrevederii au fost discutate mai multe subiecte ce țin de reparația drumurilor locale, dar și naționale din regiune.
Astfel, au fost alocați 2,3 milioane de lei pentru reparația drumului Pârlița-Nisporeni, reparația căruia urmează să înceapă în cel mai scurt timp. Acesta este unul dintre cele mai mari coridoare locale, cu o distanță de aproximativ 40 de kilometri. Traseul face conexiunea între raioanele Nisporeni și Ungheni.
În programul de finanțare al Băncii Mondiale urmează să fie inclus pentru anul viitor și un coridor care să facă legătura dintre raioanele Hâncești și Nisporeni.
Primarul localității Grozești a solicitat să fie construit un pod în regiune, pentru ca cetățenii să nu fie nevoiți să meargă 65 de kilometri până la Sculeni sau Leușeni până a ajunge în România. Iurie Chirinciuc a spus că există un proiect între Republica Moldova și România. Astfel, în viitorul apropiat vor fi contruite cât mai multe poduri care să faciliteze accesul în dreapta Prutului.
Vicepreședintele raionului Nisporeni Ion Țugulea a solicitat să fie reparat drumul de acces spre localitatea Mârzoaia, unde se află o tabără de copii. Iurie Chirinciuc a dat asigurări că traseul va fi inclus în lista celor prioritare care vor fi reparate în cel mai scurt timp.
La final, ministrul Iurie Chirinciuc le-a sugerat primarilor să aplice la proiectele internaționale, pentru a beneficia de resurse financiare de reparație a drumurilor din localități.
Elena Ivanov