Sentinţă de condamnare în cazul paznicului unei şcoli omorât cu deosebită cruzime, mâna căruia a fost găsită într-un parc din sect. Buiucani, anunță Serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Potrivit Procuraturii sect. Rîşcani, cazul a avut loc în luna noiembrie 2014 pe stadionul unei şcoli din sect. Rîşcani al capitalei. De inculpaţii care făceau frigărui s-a apropiat paznicul şcolii, în vârstă de 59 de ani, cu care au consumat împreună băuturi alcoolice. După ce între ei s-a iscat un conflict, inculpaţii au înjunghiat victima de 15 ori, aceasta decedând pe loc. Ulterior, pentru a-i induce pe oamenii legii în eroare, aceştia i-au tăiat victimei mână şi au aruncat-o în parcul „Valea Morilor” din capitală. Inculpaţii au fost reţinuţi peste 4 zile de la comiterea crimei, aceştia fiind locuitori ai capitalei, cu vârstele de 20 şi 25 de ani.
Pentru comiterea omorului intenţionat săvârşit cu deosebită cruzime, unul dintre inculpaţi a fost condamnat la detenţiune pe viaţă, iar complicele acestuia la 17 ani închisoare în penitenciar de tip închis.
Sentinţa este cu drept de atac.
Diana Munteanu