Directorul Colegiului de Vinificaţie şi Viticultură din Chişinău a fost reţinut, aseară, de procurori şi ofiţerii anticorupţie în dosarul tentativei de înstrăinare a peste 30 de ha de teren din com. Stăuceni care aparţinea instituţiei. Potrivit declaraţiilor martorilor şi probelor acumulate, funcţionarul ar fi primit de la unul dintre complici 660 000 de lei pentru a aviza pozitiv proiectul de parcelare a terenului cu suprafaţa de 38.09 ha în 32 de sectoare. Deja împărţit în zone mai mici, terenul urma să fie vândut, potrivit unui comunicat de presă.
Câteva săptămâni în urmă, 12 persoane, între care actuali funcţionari, antreprenori, jurişti şi avocaţi, au fost reţinuţi, iar ulterior arestaţi, în acest dosar. Aceştia sunt învinuiţi că ar fi constituit o schemă prin care au comis tentativa de înstrăinare a peste 30 de hectare de teren care a aparţinut, cu drept de proprietate, Colegiului de Vinificaţie şi Viticultură din Chişinău. Potrivit datelor urmăririi penale, învinuiţii ar fi luat în arendă, pe un termen de 30 de ani, terenul, iar ulterior, schimbându-i destinaţia din extravilan în intravilan, au încercat să parceleze lotul şi să-l comercializeze unor terţe persoane. Pentru a obţine decizii favorabile în scopul realizării intenţiilor lor, aceştia ar fi mituit diferiţi funcţionari cu diverse sume de bani.
Procurorii au pornit mai multe cauze penale pe faptele menţionate, acţiunile învinuiţilor căzând sub incidenţa infracţiunilor de escrocherie, corupere pasivă, activă, trafic de influenţă, precum şi de fals în acte publice. Pedeapsa maximă pentru asemenea infracţiuni este de până la 10 ani.
Cauza este gestionată de Procuratura Anticorupţie.
Dina Roșca
VREMURILE sau schimbat de cind Filat e arestat. Punem catusele pe oameni care nu mai au vesta antilege pe care le o oferea clanul Lucinschi..