Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, liberalul Iurie Chirinciuc, într-un articol pe blogul său s-a referit la conferința de presă susținută de președintele Igor Dodon, marți seară, dar și la mai multe aspecte dezbătute în cadrul acesteia.
„După ce a fost încurajat de stăpânii săi de la Moscova, pretinsul președinte al tuturor moldovenilor vrea cât mai multă putere. Pentru a destabiliza Republica Moldova prin dizolvarea Parlamentului”, a menționat ministrul.
Chirinciuc mai scrie că, acum, fiecare dintre noi a văzut pericolul care-i paște atunci când pro-rușii vin la putere. „Vor să forțeze lucrurile la limita posibilităților, numai pentru a duce această bucată de pământ în brațele Moscovei. Acesta vrea mai multe împuterniciri și oare pentru ce? Pentru a provoca haosul și a distruge absolut toate reformele făcute până acum, cu sprijinul Uniunii Europene. Cât despre amenințarea cu referendum, chiar aș vrea să văd cum o să mobilizeze oamenii să iasă la vot. Nu cred că acest scenariu îi va reuși, pentru că alegătorii nu vor călca de două ori pe aceeași greblă,”, a scris el.
Totodată, Iurie Chirinciuc s-a referit și la „insultele și atacurile făcute la adresa Partidului Liberal”. „Vreau să-i aduc aminte un vechi proverb românesc. „Moartea voinicului e din mâna păcătosului”. Chiar dacă suntem fracțiunea parlamentară cu cei mai puțini deputați, deja am inițiat procedura de suspendare din funcție, și sunt convins că vor fi găsite toate voturile necesare pentru a face acest lucru. Cât privește persoana domnului Valeriu Munteanu, care a fost nominalizat de PL pentru funcția de Ministru al Apărării, vreau să vă dau asigurări că va fi cea mai bună alegere care a existat până acum. Să ne uităm un pic peste reformele pe care le-a făcut timp de un an și jumătate fiind ministru al Mediului. Credeți-mă că abilitățile manageriale îl vor face să dezvolte foarte mult Ministerul Apărării, iar în scurt timp nu vor mai fi tineri care să nu facă serviciul militar. Știm că noi liberalii suntem spinul din ochii stataliștilor, dar conform unei recente hotărâri a Curții Constituționale, fie Valeriu Munteanu va fi numit în funcția de ministru al Apărării în timp de o lună, fie o să fiți suspendat din funcția de președinte”, a mai spus liberalul.
Ministrul mai scrie că „Dodon n-a avut curajul nici măcar să-și ceară scuze de la veteranii războiului de pe Nistru, pentru faptul că împreună cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a depus flori la monumentul kazacilor din Tighina”.
„În data de 20 ianuarie 2016, Partidul Liberal a luat o decizie corectă, dar și matură din punct de vedere politic , asumându-și toate riscurile de a merge la formarea actualei coaliții de guvernare. Iar cetățenii credem că apreciază acest lucru, pentru că nu am permis pro-rușilor să ne distrugă tot ce am construit în ultimii ani”, mai spune liberalul.
Diana Munteanu