Pentru al doilea an consecutiv, Poliția de Frontieră marchează Ziua Polițistului de Frontieră European printr-o campanie de donare a sângelui. Peste 400 de angajați au răspuns pozitiv acțiunii umanitare și astăzi, pe parcursul zilei, se vor prezenta în punctele de colectare a sângelui, amplasate în mai multe localități din țară.
Donarea de sânge este un semn de solidaritate dintre oameni, astfel Poliția de Frontieră își dorește promovarea continuă a acestei campanii și implicarea a cât mai multor donatori din cadrul instituției. Printre voluntarii înscriși sunt ofițeri care stau în evidenţele centrelor de transfuzie, ca donatori permanenţi, alții au făcut-o pentru prima dată și susţin că de acum încolo vor încuraja și alte persoane din anturajul lor în legătură cu responsabilitatea pe care o avem față de oameni și îi vor convinge că fiecare picătură donată de sânge este de neprețuit.
Circa 150 de angajați ai Poliției de Frontieră donează sânge la sediul central, alții 250 – în diferite localități ale țării. Printre doritorii de a dona sânge a fost și șeful Poliției de Frontieră, Dorin Purice, care a reiterat importanța campaniei devenită o tradiție frumoasă pentru polițiștii de frontieră. „ Înainte de a fi poliţişti de frontieră, mai presus de orice suntem oameni. Prin această campanie dorim să sensibilizăm publicul, că Poliția de Frontieră nu este o instituție, dar este o entitate vie, cu oameni cu suflet care pe langă faptul că au obligativitatea să-și exercite atribuțiile funcționale, ei sunt deschiși către societate” a menționat Dorin Purice. Dumnealui a mulțumit tuturor angajaților pentru mobilizarea într-un număr mai mare decât anul precedent, inclusiv a apreciat gestul personalului aflat în deplasări de serviciu de a dona sânge și peste hotare.
La fel, Dorin Purice și-a exprimat gratitudinea pentru receptivitatea colegilor din alte subdiviziuni ale Ministerului Afacerilor Interne (Departamentul Trupelor de Carabinieri, Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” specialitatea securitatea frontierei, Inspectoratul General al Poliției) care au dat curs invitației de a participa în cadrul campaniei de donare a sângelui.
Mulțumiri pentru susținerea inițiativei Poliției de Frontieră au fost adresate Ministerului Sănătăţii și Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui.
Conform programului, campania se desfășoară în următoarele localităţi:
• Municipiul Chişinău, str. Petricani 19, orele 09:00 – 15:00 (pe platoul Departamentului PF);
• Oraşul Cahul, str. Mateevici 103/2, orele 09:00 -13:00;
• Oraşul Edineţ, str. Independenţei 83, orele 09:00 – 13:00;
• Oraşul Ungheni, str. Naţională 79, orele 08:00 – 14:00;
• Oraşul Ştefan Vodă, str. Testimiţanu1, orele 09:00 – 13:00.
Notă: Conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în lume, la fiecare două secunde, cineva are nevoie de o transfuzie de sânge şi fiecare a zecea persoană internată în spital are nevoie de o transfuzie. Pe parcursul vieţii, fiecare a treia persoană necesită o transfuzie de sânge sau componente sanguine. Astfel, vieţile a milioane de oameni în lume sunt salvate graţie aportului donatorilor de sânge.