Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a participat la ședința Comisiei parlamentare de control al finanțelor publice (CCFP), la audierea instituțiilor responsabile de executarea deciziilor CCFP și a implementării recomandărilor CCRM aferente următoarelor rapoarte de audit ale Curții de Conturi:
- Raportul auditului conformității procesului de privatizare a Întreprinderii de Stat Compania Aeriană „Air Moldova” aprobat prin Hotărârea CCRM nr.73 din 13.12.2019
- Raportului auditului conformității încheierii și executării prevederilor Contractului de parteneriat public-privat pentru concesionarea activelor Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” aprobat prin Hotărârea CCRM nr. 1 din 24 ianuarie 2020
- Raportul auditului conformității realizării parteneriatului public-privat aferent modernizării și eficientizării activității filialelor Î.S. „Gările și stațiile auto” aprobat prin Hotărârea CCRM nr. 69 din 27 noiembrie 2019
- Raportul auditului conformității procesului de vânzare-cumpărare a acțiunilor statului deținute în S.A. „Tutun-CTC” aprobat prin Hotărârea CCRM nr.71 din 29 noiembrie 2019
În cadrul ședinței Comisiei parlamentare, au fost auditați, atât reprezentanții instituțiilor vizate, cât și reprezentanții CCRM, care au prezentat rezultatele implementării recomandărilor specificate în rapoartele de audit menționate. Respectiv, Curtea de Conturi a fost reprezentată de Viorel Chetraru, Vicepreședintele CCRM, membrii CCRM, Petru Rotaru, Marina Covali, Andrei Munteanu, Eduard Moroșan, precum și șefii de direcții implicați în elaborarea rapoartelor de audit menționate.
Referitor la Raportul auditului conformității procesului de privatizare a Întreprinderii de Stat Compania Aeriană „Air Moldova”, aprobat prin Hotărârea CCRM nr.73 din 13.12.2019, Marina Covali, membru al CCRM a informat Comisia parlamentară despre recomandările înaintate entităților vizate în raportul de audit, termenul de implementare ale acestora fiind de 6 luni. Astfel, din 11 recomandări și cerințe înaintate doar 1 recomandare a fost executată, iar 10 recomandări au rămas, practic, neimplementate sau sunt în proces de implementare, a declarat dna Covali. În context, CCFP a solicitat Agenției Proprietății Publice ca, în comun cu Ministerul Economiei și Infrastructurii și cu Cancelaria de Stat, să analizeze minuțios cauzele producerii situației atestate, efectele acesteia asupra bunei gestionări a patrimoniului public și să elimine toate vidurile și lacunele în materie legislativă și normativă pentru neadmiterea unor înstrăinări în detrimentul statului.
Despre gradul de implementare a recomandărilor CCRM aferente Raportului auditului conformității încheierii și executării prevederilor Contractului de parteneriat public-privat pentru concesionarea activelor Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău”, aprobat prin Hotărârea CCRM nr. 1 din 24 ianuarie 2020, au relatat Petru Rotaru, membru al CCRM și Sergiu Știrbu, șef Direcție generală de audit. Astfel, din 17 recomandări înaintate, 9 recomandări au fost implementate parțial și 8 recomandări au rămas neimplementate, a declarat dl Știrbu. CCFP a recomandat Guvernului să examineze posibilitatea inițierii procedurii de renegociere a contractului de concesiune a activelor aflate în gestiunea Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” și a terenului aferent acestora, inclusiv posibilitatea anulării taxei de modernizare.
Examinând gradul de implementare a recomandărilor înaintate în Raportul auditului conformității realizării parteneriatului public-privat aferent modernizării și eficientizării activității filialelor Î.S. „Gările și stațiile auto” aprobat prin Hotărârea CCRM nr. 69 din 27 noiembrie 2019, CCFP a recomandat Guvernului să asigure identificarea beneficiarului efectiv, responsabil de îndeplinirea exactă și riguroasă a tuturor obligațiilor care decurg din actualul contract de parteneriat public-privat. Viorel Chetraru, Vicepreședintele CCRM, a vorbit despre importanța implementării celor 5 recomandări înaintate de către CCRM, menționând că situația este precară, deoarece doar 1 recomandare a fost parțial implementată, iar 4 recomandări nu au fost implementate. Vasile Moșoi, șef Direcție generală de audit, a relatat despre recomandările înaintate Agenției Proprietății Publice și riscurile de neimplementare a acestora.
De asemenea, au fost examinate și recomandările înaintate în Raportul auditului conformității procesului de vânzare-cumpărare a acțiunilor statului deținute în S.A. „Tutun-CTC”, aprobat prin Hotărârea CCRM nr.71 din 29 noiembrie 2019. În Rezoluția CCFP din iunie 2020 se arăta că, ”situația financiară a companiei a fost înrăutățită intenționat pentru a putea fi preluată pe bani puțini, în condiții obscure, iar interesele legitime ale statului nu au fost apărate conform principiilor de bază ale deetatizării proprietății publice”.
Cu o scurtă incursiune despre implementarea recomandărilor CCRM a intervenit Petru Rotaru, membru al CCRM, care a relatat că au fost înaintate 7 recomandări entităților vizate în raportul de audit și anume, 1 recomandare – Ministerului Finanțelor, 1 recomandare – Ministerului Economiei și Infrastructurii și 5 recomandări – Agenției Proprietății Publice. Din cele 7 recomandări, doar 2 au fost implementate, 5 recomandări sunt în curs de implementare sau parțial implementate, a menționat Rotaru.
În final, s-a concis că gradul de implementare, atât a recomandărilor Comisiei de control al finanțelor publice, cât și a Curții de Conturi, este foarte jos, gradul de responsabilitate a managerilor instituțiilor publice fiind insuficient, respectiv, este necesară consolidarea controlului intern managerial, responsabilizarea personalului și asumarea răspunderii pentru gestiunea finanțelor și proprietății publice.
Igor Munteanu, președintele Comisiei de control al finanțelor publice, a menționat că este necesar de examinat, în cadrul CCFP, ce fel de instrumente trebuie de utilizat în raport cu Executivul, pentru ca instituțiile respective să-și îndeplinească corect funcțiile, iar cooperarea cu Curtea de Conturi să fie fortificată și să se soldeze cu rezultate benefice.
Cristina Pendea