Elevii din or. Iargara, r-nul Leova, precum și din satele vecine vor învăța într-o școală de circumscripție renovată. Lucrările de reparație capitală a Liceului teoretic ”Lucian Blaga” din localitate sunt realizate deja în proporție de 70%, instituția de învățământ fiind reabilitată în cadrul Proiectului ”Reforma Învățământului în Moldova” (PRIM), implementat de Ministerul Educației.
După cum a informat responsabilul de lucrări civile al PRIM Vladimir Railean, edificiul școlii de circumscripție are un acoperiș nou, au fost izolați termic pereții exteriori, iar în clădire au fost instalate rețelele de apă, canalizare, ventilare, electricitate. ”La momentul actual au loc lucrări de finisare atât în interiorul, cât și în exteriorul blocului de studii, inclusiv pentru instalarea unui lift și a două platforme care vor asigura accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii”, a precizat sursa citată.
Raisa Ivanov, directoare a Liceului teoretic ”Lucian Blaga” din or. Iargara, a spus că în această școală de circumscripție își fac studiile 375 de copii din 6 localități, dintre care 15 elevi sunt cu cerințe educaționale speciale. ”Școala a fost dată în exploatare în anul 1964, însă nu a beneficiat vreodată de reparație capitală. Acoperișul spart și sistemul de încălzire neeficient ne-au creat mai multe dificultăți, inclusiv de ordin financiar, deoarece cheltuielile pentru încălzire erau enorme. De asemenea, ne confruntam cu lipsa accesului la apă, iar blocurile sanitare erau necorespunzătoare. Este foarte important că proiectul de renovare include soluționarea acestor probleme”, a accentuat directoarea.
Eugeniu Mutaf, primar al or. Iargara, consideră că reabilitarea acestei instituții de învățământ va influența pozitiv asupra procesului de optimizare a rețelei școlare din regiune: ”Iargara este una dintre cele mai mari localități din raionul Leova, numărând circa 5000 de locuitori. Condițiile mai bune de instruire vor fi un argument forte pentru a atrage elevii din localitățile cu școli mici și cu lipsă de profesori. Suntem recunoscători Ministerului Educației și Băncii Mondiale pentru suportul acordat în vederea renovării liceului. Noi, în calitate de autorități publice locale, vom contribui la amenajarea teritoriului și a stadionului școlii.”
În cadrul PRIM este renovat și edificiul școlii primare din or. Iargara.
PRIM desfășoară lucrări de reparație capitală la încă 5 școli de circumscripție din republică, iar 15 școli vor fi renovate în anul 2018.
Elena Ivanov