Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove a oficiat astăzi la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie dedicată mărețului praznic al Buneivestiri, având alături pe secretarul mitropolitan Prot. mitr. Vadim Cheibaș, precum și pe sluijtorii sfântului lăcaș.
În această zi, în care este celebrat un eveniment crucial pentru întreaga creștinătate, credincioșii, de la mic la mare, au venit la biserică pentru a participa la serviciul divin, ca astfel să dea slava cuvenită Împăratului Ceresc care a binevoit să vestească Preacuratei Fecioare Maria, prin Arhanghelul Său, că ea va naște cu neprihănire pe Mântuitorul neamului omenesc.
Astfel enoriașii, dimpreună cu Episcopul Vicar, s-au rugat în pace și bună înțelegere pentru ca Domnul să-i binecuvânteze, să-i ajute și să-i îndrume, spre a primi cu inimă deschisă bucuria duhovnicească a acestei zile.
În timpul serviciului divin, tânărul Eugen Sprâncean, student în anul I la Academia de Teologie Ortodoxă din Chișinău s-a învrednicit de a fi hirotonit de către Vlădica Ioan în treapta de diacon, spre slujire vrednică și conștiincioasă.
La final, fiind îndemnați să petreacă și în continuare Sfântul și Marele Post în rugăciune și curăție, credincioșii au primit binecuvântările și cuvintele de întărire duhovnciească ale Preasfinției Sale, mergând după aceasta la casele lor cu rugăciunea în inimă și în cuget.
Tot în această zi, Vlădica Ioan dimpreună cu slujitorii Catedralei a vizitat o expoziţie cu vânzare de obiecte de artă, preponderent de cult religios, confecţionate manual de deţinuţii din penitenciarele Republicii Moldova, desfăşurată în scuarul Catedralei.
Prezentarea publică a produselor decorative, pune în lumină talentul deţinuţilor, care nu se lasă îngrădit de gratiile instituţiilor de detenţie. Totodată, menţionăm că, jumătate din banii adunaţi din vânzări, vor fi donaţi copiilor bolnavi de cancer de la Institutul Oncologic din mun. Chişinău, iar cealaltă jumătate va fi transferată pe contul persoanelor private de libertate.
Sursa: oanmosnegutu.info