Astăzi, înaintea şedinţei Consiliului Municipal Chișinău, fracţiunea Partidului Socialist din CMC a făcut totalurile activităţii pentru 2016. Potrivit lui Ion Ceban, președintele fracţiunii PSRM, pe parcursul unui an şi jumătate de la alegerile locale, nici un membru al fracţiunii socialiștilor nu a votat vreo decizie controversată care s-ar referi la darea în arendă sau vinderea unor terenuri, potrivit unui comunicat de presă.
“Sunt foarte mîndru de fracţiunea noastră. Timp de un an şi jumătate nici un conselier al francţiunii nu a votat nicio decizie chiar şi cu indicii de corupţie. Aceasta este victoria noastră. Am făcut Consiliul Municipal mai responsabil, deoarece şi alţi colegi, în acest sens, au devenit mai vigilenți în aprobarea deciziilor cu caracter dubios. Am lucrat în favoarea Chişinăului şi pentru chişinăueni”, a declarat Ion Ceban.
Potrivit consilierului socialist, fracţiunea PSRM în CMC a reuşit să facă activitatea Consiliului mai transparentă și să implice la maximum societatea civilă.
„În primul rînd, este vorba despre transmiterea on-line a ședințelor fiecărei comisii a Consiliului Municipal Chişinău. Deşi ne-am confruntat cu diverse obstacole, din luna aprilie fiecare şedinţă s-a desfăşurat sub vizorul camerelor video. În al doilea rînd, fiecare decizie a fost examinată cu participarea societăţii civile. În cel de-al treilea rînd, am insistat ca aici, în Consiliul Municipal Chişinău să apară sistemul electronic de vot şi din cîte am înţeles, spre finele lunii martie acesta deja va fi. Pentru aceste rezultate, vreau să le mulţumesc şi colegilor din alte fracțiuni”, a adăugat Ion Ceban.
Reprezentantul fracţiunii PSRM în CMC a subliniat că, datorită socialiştilor, în ordinea de zi a Consiliului Municipal au fost incluse mai multe inițiative sociale cu privire la alocarea fondurilor suplimentare pentru suburbii, pentru instituțiile de învățământ și spitalele din Chișinău ș.a.
Dina Roșca