
Serviciul Fiscal de Stat informează că, pe perioada stării de urgență, declarate prin Hotărârea Parlamentului nr. 38 din 24 martie 2026, în temeiul Legii nr. 248/2025 privind managementul situațiilor de criză, cota TVA aplicabilă în domeniul HORECA nu se modifică.
Agenții economici din sectorul HORECA vor continua să aplice cota redusă a TVA de 8% pentru mărfurile și/sau serviciile realizate în cadrul activităților atribuite la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei, în condițiile prevederilor art. 96 lit. b) din Codul fiscal.
Menționăm că regimul de aplicare a cotei reduse de 6% a TVA (instituit prin Legea nr. 76/2021) este condiționat de instituirea stării de urgență în conformitate cu Legea nr. 212/2004, care vizează situații excepționale precum starea de asediu sau de război. În cazul de față, starea de urgență este instituită în baza unui alt cadru legal – Legea nr. 248/2025 privind managementul situațiilor de criză, motiv pentru care acest regim nu este aplicabil.
Serviciul Fiscal de Stat va continua să monitorizeze aplicarea corectă a legislației fiscale și va informa contribuabilii cu privire la orice modificări relevante.



















