Fracțiunea Blocului Electoral „PPEM – Iurie Leancă” anunță că a depistat un atac raider asupra Instituțiilor Medico-Sanitare Publice (IMSP) municipale prin imixtiunea aparatului executiv local în activitatea Consiliului municipal Chișinău, tăinuirea corespondenței și acțiunilor inițiate și ca rezultat, imixtiune în numirea conducătorilor de instituții, prin depășire absolută de atribuții. Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței de ieri a CMC.
Astfel, la 16 martie curent, Alexandra Moțpan, secretarul interimar al CMC, sfidând legea, a emis sub semnătura sa și din proprie inițiativă 5 scrisori la pachet în adresa Ministerului Sănătății, prin care a solicitat organizarea concursului pentru numirea în funcție a conducătorilor a cinci instituții medico-sanitare municipale (AMT Râșcani, SCM de Boli Contagioase Copii, Policlinica municipală stomatologică de copii, SCM nr.1 și SCM nr.4), fără a informa și a avea aprobarea Consiliului municipal. La scurt, timp Ministerul Sănătății a anunțat pentru toate aceste instituții concurs.
PPEM consideră că aceste scrisori, emise pe blanchete ale Primăriei și de către angajații Primăriei, nu au nici o putere juridică, deoarece Legea nr.436, din 28 decembrie 2006, privind administrația publică locală, capitol IV, specifică clar că atribuțiile secretarului Consiliului local nu oferă secretarilor astfel de împuterniciri pe care și le-a asumat secretarul interimar. Mai mult decât atât, PPEM dispune de informație că Primăria deja a delegat, iarăși, ilegal, și pe ascuns, reprezentantul său în comisiile de concurs, deși aceasta iarăși ține de atribuțiile Consiliului/Fondatorului, așa cum prevede Regulamentul aprobat prin HG nr. 1079, din 02 octombrie 2007, privind numirea în funcție a conducătorilor de IMSP. Deși ministerul Sănătății a confirmat oficial că corespondența legată de organizarea concursurilor era trimisă în adresa Consiliului, ea niciodată nu ajungea la Consiliu, fiind tăinuită și blocată de Primărie, ca apoi să fie folosită în acțiuni ilegale.
„Am solicitat Ministerului Sănătății anularea concursurilor pentru aceste cinci instituții până la elucidarea acestor ilegalități. Ținem să vă informăm că aceeași procedură ilegală a fost aplicată și în toamna lui 2015 când, pe la spatele Consiliului municipal, au fost petrecute concursuri pentru alte trei instituții medicale municipale, iar desemnarea unui membru în acele comisii de concurs s-a făcut de către viceprimarul pe arhitectura și urbanistică, iarăși, prin depășire totală de atribuții, deoarece Primăria nu este fondator a IMSP municipale”, a declarat consilierul PPEM, Ala Nemerenco.
Luând în considerație aceste ilegalități, Fracțiunea Blocului Electoral „PPEM – Iurie Leancă” va remite toate materialele în adresa Procuraturii și va cere inițierea unei anchete pe acest subiect.
Dina Roșca