Concursul raional ,,Gândește global, acționează Local”, ediția a II-a, care are drept scop promovarea dezvoltării intelectuale a elevilor prin stimularea gândirii critice și a creativității, organizat de Consiliul raional Ialoveni, cu implicarea plenară a Direcției generale educație, în parteneriat cu Consiliul raional al elevilor s-a desfășurat în perioada 25 – 26 aprilie, desemnând câștigătorii atât la treapta gimnazială, cât și la cea liceală.
Evenimentul a fost inaugurat de președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, Secretarul de Stat al Ministerului Educației și Cercetării, Valentina Olaru, care au subliniat că „această competiție intelectuală se desfășoară în cadrul Săptămânii Educației, deoarece investiția în educație ne asigură viitorul european, iar concursul de erudiție a devenit deja o frumoasă tradiție care confirmă perseverența și performanța în sistemul educațional”.
În prima zi a concursului de inteligență s-a desfășurat secțiunea gimnaziu, la care au participat 25 de echipe de elevi. În rezultatul celor 8 runde de întrebări și proba căpitanilor, laureații Concursului ,,Gândește global, acționează Local!”, secțiunea gimnaziu au fost premiați de Consiliul raional Ialoveni următorii participanți:
- Locul I – Echipa ,,Excalibur”, Liceul Teoretic Țipala, căpitan – Mihaela Eșanu, care a primit certificatul de 70 000 lei, Trofeul de campioană și medalii de aur;
- Locul II – Echipa ,,Fortuna”, Liceul Teoretic ,,Ion Pelivan”, Răzeni, căpitan, Mihaela Spinenco, care a primit certificatul de 20 000 lei și medalii de argint;
- Locul III – Echipa ,,Inovatorii”, Liceul Teoretic ,,Andrei Vartic”, Ialoveni, căpitan – Artiom Răileanu, care a primit certificatul de 15 000 lei și medalii de bronz;
- Mențiune – Echipa ,,Cantemiriștii”, Liceul Teoretic ,,Dimitrie Cantemir”, Văsieni, căpitan – Viorel Teut, care a primit certificatul de 10 000 lei;
- Cel mai bun căpitan – Viorel Teut, căpitanul echipei ,,Cantemiriștii”, Liceul Teoretic ,,Dimitrie Cantemir”, Văsieni, care a primit trofeul și un certificat de 2000 de lei.
În cea de-a doua zi a concursului, secțiunea liceu au fost antrenate într-o competiție acerbă, 14 echipe de elevi din localitățile raionului Ialoveni și după etapa finală a concursului Consiliul raional a premiat următorii participanți după cum urmează:
- Locul I – Echipa ,,Big Bang’’, Liceul Teoretic ,,Ion Pelivan” Răzeni, căpitan – Liliana Munteanu, care a primit certificatul de 70 000 lei, Trofeul de campioană și medalii de aur.
- Locul II – Echipa ,,Olympia’’, Liceul Teoretic ,, Olimp’’ Costești, căpitan – Maxim Mereacre, care a primit certificatul de 20 000 lei și medalii de argint;
- Locul III – Echipa ,,Cutezătorii’’, Liceul Teoretic Zîmbreni, căpitan – Cristian Cernean, care a primit certificatul de 15 000 lei și medalii de bronz;
- Mențiune – Echipa ,,Bellatores’’, Liceul Teoretic Țipala, căpitan – Corina Castraveț, care a primit certificatul de 10 000 lei;
- Cel mai bun căpitan – Alexandra Tonu, căpitamul echipei ,,Per aspera ad astra’’, Liceul Teoretic ,,Aurel David”, Bardar, care a primit trofeul și un certificat de 2000 de lei.
Consiliul raional Ialoveni adresează sincere felicitări laureaților, dorindu-le succese notorii și performanțe înalte. De asemenea, conducerea raionului aduce mulțumiri tuturor celora care și-au adus contribuția în buna organizare și desfășurare a acestui concurs.