Curtea Constituţională a Republicii Moldova anunţă demararea concursului pentru decernarea Premiului Curții Constituționale „Constantin Stere”, Ediţia 2015.
La concurs pot participa autori (persoane fizice, colective de autori sau asociații obștești) ai lucrărilor ştiinţifice publicate (monografii, cicluri de lucrări sau serii de articole științifice, publicate în revistele naționale sau internaționale și recunoscute drept publicații științifice de profil) în decursul ultimilor 2 ani.
Lucrările trebuie să urmărească stimularea soluționării efective a problemelor științifice și practice în domeniul dreptului, în general, și ale instituției dreptului constituțional, în particular, dezvoltarea sistemului jurisdicțional, susținerea cercetărilor fundamentale în domeniul dreptului comparat și al drepturilor omului, inclusiv prin prisma jurisdicției constituționale.
Autorilor lucrărilor ştiinţifice premiate li se conferă titlul de laureat al Premiului Curții Constituționale „Constantin Stere”, li se înmânează diploma de laureat și un premiu bănesc în mărime de 10.000 lei.
Data limită de prezentare a dosarelor este 20 iunie 2015.
Din Roșca