Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) al Republicii Moldova și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) din România vor colabora în vederea promovării politicii de construcție a locuințelor sociale. Despre aceasta anunță Serviciul de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.
În acest context, Olga Serbinos, șefa Direcției locuințe a MDRC și Iunona Lungul, managerul Unității de Implementare a fazei II a Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile social vulnerabile, vor efectua, în perioada 21-23 iunie 2016, o vizită de studiu în România. Reprezentanții MDRC vor studia experiența românească în realizarea programelor de construcție a locuințelor sociale și vor realiza un schimb de bune practici, în acest sens.
Astfel, în cadrul vizitei de studiu vor avea loc întrevederi cu reprezentanții MDRAP și ai Agenției Naționale Locuințe (ANL). Discuțiile participanților se vor axa pe elaborarea proiectelor/programelor, colaborarea și cooperarea cu alte autorități, precum și forma de organizare a instituției, regulamentul de organizare și funcționare, realizările etc.
Dina Roșca