Începând cu 25 august curent, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) va organiza în teritoriu 15 seminare de instruire în domeniul securității și sănătății în muncă (SSM), pentru a contribui la o mai bună informare și instruire a salariaților în domeniul SSM. Primul seminar va fi organizat la Fălești. Despre aceasta s-a discutat în cadrul unei mase rotunde, desfășurată joi, 13 august, la care au fost prezenți conducerea CNSM, președinți și reprezentanți ai centrelor sindicale național-ramurale și reprezentanții Inspectoratului Muncii al Sindicatelor, care au discutat și au aprobat programul activităților.
“Este necesar să atragem o atenție deosebită aspectelor ce se referă la SSM, iar organizarea acestor seminare va spori nivelul de informare a salariaților. Totodată, insistăm în continuare pe crearea la întreprinderi a Comitetelor pentru SSM, în vederea îmbunătățirii condițiilor de muncă”, a subliniat Mihail Hîncu, vicepreședintele CNSM.
Participanții au mai discutat despre necesitatea aplicării bunelor practice în domeniul SSM în baza experienței României cu privire la evaluarea riscurilor profesionale, despre care sindicaliștii au fost informați anterior în cadrul unui atelier de lucru.
Masa rotundă a fost organizată de CNSM și Organizația Internațională a Muncii (OIM), cu sprijinul financiar al Guvernului Norvegiei, în cadrul proiectului cu genericul ”Instruirea sindicaliștilor privind implementarea Convențiilor OIM în domeniul SSM”. Ciclul de seminare se va încheia la mijlocul lunii octombrie 2015.
Diana Munteanu