Pompierii au fost solicitați în noaptea învierii pentru a lichida un incendiu care a izbucnit în biserica Sfîntul Dumitru din bulevardul Traian 3, municipiul Chișinău.
Serviciul 901 a fost solicitat la ora 04.47 minute pentru a stinge focul aprins la clopotnița bisericii. Trei autospeciale de intervenție s-au deplasat la fața locului pentru a lichida arederea. Incendiul a fost localizat la ora 05.17 minute, fără ca acesta să obțină răspîndire.
În urma arderii a fost afectată suprafața de 12 m pătrați ai clopotniței. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit. Oamenii au fost evacuați din biserică, iar ordinea publică în preajma locașului a fost menținută de angajații Inspectoratului de Poliție ai sectorului Botanica. Incendiul a fost lichidat complet la ora 05.35 minute.
Toate circumstanțele și cauza producerii arderii urmează să fie stabilite de Laboratorul experimental antiincendiar al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.
Diana Munteanu